Gheoghe Dincă, suspectul de 66 ani arestat pentru crimă la Caracal, le-a spus anchetatorlor la audieri că era convins că cele două fete pe care le-a răpit se prostituează.
Surse din cadrul anchetei spun că bărbatul ura femeile în general, însă în special pe cele care-şi vindeau trupul. În ultimii ani, ar fi dezvoltat o obsesie: toate tinerele din ziua de azi sunt “curve”. Aşa ar fi crezut şi despre Luiza, dar şi despre Alexandra, atunci când le-a luat la ocazie cu maşina personală. Dincă le-ar fi spus ambelor fete că vrea să întreţină relaţii intime cu ele. Suspectul a declarat la audieri că ambelor le-a oferit bani. „Au zis că-s fete cuminţi, dar am fost sigur că nu e aşa”, le-ar fi spus Dincă anchetatorilor.
Despre Luiza, criminalul a povestit că, atunci când a luat-o la ocazie, era foarte vorbăreaţă. În mintea lui bolnavă, a interpretat tot ce i-a spus fata aşa cum a dorit. “Zicea că a vrut sa scoată bani de la bancomat, că-i trimisese maică-sa. Când a zis că n-a reuşit să scoată banii, am ştiut că făcea aluzie să-i dau eu. Şi i-am oferit o partidă de sex, dar se prefăcea ca nu vrea”, a mai declarat Dincă.
Suspectul a mai declarat că Alexandra i-a refuzat categoric avansurile sexuale: „I-am aruncat 50 de lei pe bancheta din spate. Dar zicea că nu vrea”, le-a mai spus Dincă anchetatorilor.
Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca barbatul, cu ani în urmă, să fi ucis şi alte tinere care cu adevărat se prostituau. Până acum, Dincă, nu a recunoscut decât că le-a ucis pe Luiza şi Alexandra şi a susţinut că a fost un accident, că s-ar fi enervat, le-ar fi lovit puternic, acestea au căzut, s-au lovit şi şi-au pierdut viaţa.
Te-ar putea interesa şi:
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:
2019-08-04 13:52:05Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMiwAFodHRwczovL2FkZXZhcnVsLnJvL2xvY2FsZS9zbGF0aW5hL2NlLWxlLWEtZGVjbGFyYXQtZGluY2EtYW5jaGV0YXRvcmlsb3ItcHJpdmlyZS1sdWl6YS1mYWNlYS1hbHV6aWUtc2EtaS1kYXUtYmFuaS1pLWFtLW9mZXJpdC1wYXJ0aWRhLXNleC1wcmVmYWNlYS1udS12cmVhLTFfNWQ0NmRiMGY4OTJjMGJiMGM2MzBlNjczL2luZGV4Lmh0bWzSAcMBaHR0cHM6Ly9hZGV2YXJ1bC5yby9sb2NhbGUvc2xhdGluYS9jZS1sZS1hLWRlY2xhcmF0LWRpbmNhLWFuY2hldGF0b3JpbG9yLXByaXZpcmUtbHVpemEtZmFjZWEtYWx1emllLXNhLWktZGF1LWJhbmktaS1hbS1vZmVyaXQtcGFydGlkYS1zZXgtcHJlZmFjZWEtbnUtdnJlYS0xXzVkNDZkYjBmODkyYzBiYjBjNjMwZTY3My9pbmRleC5hbXBodG1s?oc=5
No comments:
Post a Comment