Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT, a anunțat că cercetările efectuate în casa lui Gheorghe Dincă de sâmbătă au vizat fixarea prezenței Luizei în locuința acestuia.
”Cercetarea la fața locului a vizat fixarea prezenței Luizei”, a anunțat Mihaela Porime.
Conform acesteia au fost ridicate trei urme biologice. De asemenea, ancheta a cuprins și o conducerea în teren, precum și o activitate de căutare.
Urmează ca noile probe să fie analizate.
Purtătorul de cuvânt al DIICOT a mai spus că testele ADN efectuate din oase și sângele găsite provin de la scheletul unei persoane de sex feminim.
”Vorbim de un profil ADN unic, al unei persoane de sex femimin”, a mai spus Mihaela Porime.
Sâmbătă, criminaliștii au căutat câteva ore într-un lan de floarea-soarelui, situat la câțiva kilometri de casa lui Gheorghe Dincă, telefonul mobil al Luizei. Criminalul din Caracal ar fi spus că acolo s-ar fi aruncat, însă dispozitivul nu a fost găsit cu toate că anchetatorii au căutat la milimetru zona indicată.
Criminaliștii nu au reușit să găsească telefonul, chiar dacă au parcurs toată zona indicată de Gheorghe Dincă.
Pista pe care i-a dus Gheorghe Dincă nu se confirmă, însă din informațiile oferite de criminalul din Caracal ar fi trecut mult timp de când a aruncat acolo telefonul.
2019-08-03 17:10:37Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMihgFodHRwczovL3d3dy5yZWFsaXRhdGVhLm5ldC9kaWljb3QtY2VyY2V0YXJpbGUtZGUtc2FtYmF0YS1hdS12aXphdC1maXhhcmVhLXByZXplbi1laS1sdWl6ZWktaW4tbG9jdWluLWEtbHVpLWdoZW9yZ2hlLWRpbmNhXzIyMTEwOTIuaHRtbNIBAA?oc=5
No comments:
Post a Comment