Ministrul finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, a declarat, luni, că rectificarea bugetară va fi pozitivă şi toate ministerele care au de făcut investiţii vor primi sumele necesare. De asemenea, Teodorovici dă asigurări că Guvernul are bani pentru plata salariilor şi a pensiilor. „Toate veniturile populaţiei au fost asigurate. De la 1 septembrie creşterea punctului de pensie este prevăzută în buget.”, a spus ministrul finanţelor, într-un interviu la Radio România Actualităţi.
„Toate ministerele care au planificate măsuri importante de investiţii şi nu numai, vor primi toate sumele necesare astfel încât până la finele acestui an să le şi aplice. Sunt convins că va fi o rectificare pozitivă.”, a declarat Teodorovici, întrebat în legătură cu informaţiile apărute în presă conform cărora Guvernul s-ar pregăti să taie de la ministere precum Transporturi, Educaţie sau Sănătate, tăieri care i-au nemulţumit şi pe partenerii de coaliţie.
Eugen Teodorovici susţine că nu sunt tensiuni în coaliţia de guvernare, chiar dacă cei din ALDE au spus public că nu sunt de acord cu proiectul de rectificare.
„Am avut discuţii şi zilele trecute în coaliţie, o să avem şi săptămâna aceasta. Săptămâna aceasta planificăm să aprobăm această rectificare de buget şi cred că lucurile sunt clarificate, doar micile detalii au mai rămas de pus la punct.”, a spus ministrul.
Teodorovici l-a atacat însă pe purtătorul de cuvânt ALDE, Varujan Vosganian care a criticat tăierea unor sume la rectificare de la ministerele importante.
„Îl ştim cu toţii pe domnul Varujan, dânsul... A trecut ceva timp de când nu mai este ministru de finanţe şi probabil că anumite practici, să spunem, aşa-numite de finanţe au devenit, aşa, cam depărtate şi probabil de temut.”, a mai declarat acesta.
Despre banii ceruţi de autorităţile locale, ministrul finanţelor susţine că vor primi sumele necesare funcţionării şi pentru proiectele de investiţii, însă banii vor fi alocaţi punctual pentru fiecare autoritate locală în urma discuţiilor cu Ministerul Finanţelor. Surse politice susţin că banii promişi primarior şi şefilor de CJ vor fi alocaţi după rectificarea bugetară, printr-o hotărâre de guvern.
După ce a fost adoptat proiectul care prevede amnistia fiscală, Eugen Teodorovici vrea să încurajeze firmele care îşi plătesc la timp dările către stat. „Pentru ei pregătim un, să spunem așa, un element de stimul. În 25, pentru fiecare lună când au obligativitate de plată către stat se aplică o reducere între 1-5%.”
Creşterea indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap va fi prevăzută doar în bugetul pentru anul 2020.
„Este în lucru un astfel de proiect, din partea Ministerului Muncii. O să discutăm asupra lui și cel târziu, să spunem în bugetul anului viitor, vor fi prevăzute astfel de modificări în sensul de creștere, pentru că este corect, sunt persoane care au nevoie de aceste sume.”, a mai declarat Teodorovici în interviul de la RRA.
Sursa: Radio România Actualităţi
Editor: Robert Kiss
2019-08-05 08:55:00Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMivgFodHRwczovL3d3dy5kaWdpMjQucm8vc3RpcmkvYWN0dWFsaXRhdGUvcG9saXRpY2EvZXVnZW4tdGVvZG9yb3ZpY2ktcHJvbWl0ZS1vLXJlY3RpZmljYXJlLXBveml0aXZhLWF0YWMtbGEtdmFydWphbi12b3NnYW5pYW4tYS10cmVjdXQtY2V2YS10aW1wLWRlLWNhbmQtbnUtbWFpLWVzdGUtbWluaXN0cnUtZGUtZmluYW50ZS0xMTY5MjA20gEA?oc=5
No comments:
Post a Comment