
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, liderul ALDE, a dezvălui în direct la DCNews de ce s-a rupt alianța cu PSD.
”Toate analizele converg către aceeași constatare. Cu toate că în plan economic a avut rezultate bune, aș spune, și după cum știți în toată lumea criteriile economice sunt cele care fac cetățeanul să considere că țara lui merge într-o direcție bună sau proastă, ei bine, la noi situația este în felul următor din punct de vedere economic România a înregistrat în ultimii ani printre cele mai înalte rate de creștere a Produsului Intern Brut, s-au mărit salariile, s-au mărit pensiile, șomajul a scăzut extrem de mult astfel că în momentul de față discutăm despre o criză de forță de muncă și totuși, peste 70% din cetățeni consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, iar această constatare am făcut-o de o bună bucată de vreme.
De peste un an și jumătate. Coaliția și Guvernul nu a fost capabil să comunice eficient. Dezbaterea publică a fost deturnată pe teme false precum așa zis-ul asalt asupra justiției când de fapt, ceea ce s-a reușit a se face este redarea independenței judecătorilor și eliminarea influenței serviciilor de informații din actul de justiție, dar în politică discutăm de percepții, iar percepțiile devin realități.
Alegerile pentru Parlamentul European nu au făcut decât să confirme acest declin accentuat al partidelor componente ale coaliției, sigur, proporțional, dar declinul este dramatic și în cazul nostru și al PSD-ului. Am avut o discuție cu doamna prim-ministru în care am spus că e necesară o relansare a coaliției și a Guvernului cu măsuri care să fie în direcția procupărilor care sunt pe agenda publică a cetățeanului”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu în direct la DCNews.
Vezi mai mult în VIDEO:
2019-09-05 09:55:21Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMiYmh0dHBzOi8vd3d3LmRjbmV3cy5yby9jYWxpbi1wb3Blc2N1LXRhcmljZWFudS1kZXp2YWx1aXJpLWRlLWNlLXMtYS1ydXB0LWFsaWFudGEtY3UtcHNkXzY4NzI2My5odG1s0gFiaHR0cHM6Ly9hbXAuZGNuZXdzLnJvL2NhbGluLXBvcGVzY3UtdGFyaWNlYW51LWRlenZhbHVpcmktZGUtY2Utcy1hLXJ1cHQtYWxpYW50YS1jdS1wc2RfNjg3MjYzLmh0bWw?oc=5
No comments:
Post a Comment