Gest șocant al unei tinere din localitatea Bistrița Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Se pare că pe fondul unor neînțelegeri cu partenerul de viață, femeia de doar 24 de ani și-a dat foc, alegându-se cu arsuri grave pe aproape jumătate din suprafața corporală. Un elicopter SMURD este așteptat să sosească la Bistrița pentru a o transfera pe pacientă la Spitalul de Arși din București.
În noaptea de luni spre marți, echipajele de intervenție din Bistrița-Năsăud au fost solicitate să intervină la un caz mai puțin obișnuit petrecut pe raza localității Bistrița Bârgăului.
Alerta s-a dat în jurul orei 02:00, când printr-un apel la 112 s-a anunțat că o femeia s-a autoincendiat.
La locul solicitării a intervenit în primă fază un echipaj SMURD de prim ajutor, ulterior fiind direcționat la fața locului un alt echipaj cu medic.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, ”femeia era conștientă când au ajuns echipajele medicale, dar a suferit arsuri de gradul II pe 44 % din suprafața corporală”.
Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportată ulterior la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Purtătorul de cuvânt al SJU Bistrița, Camelia Strungari, a declarat că pacienta va fi transferată la Spitalul de Arși din București.
Detalii pe Realitatea de Bistrița
2019-09-17 05:58:38Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMibGh0dHBzOi8vd3d3LnJlYWxpdGF0ZWEubmV0L2Nhei1vY2FudC1pbnRyLW8tbG9jYWxpdGF0ZS1kaW4tYmlzdHJpLWEtbmFzYXVkLW8tdGFuYXJhLWktYS1kYXQtZm9jXzIyMjA0NDcuaHRtbNIBAA?oc=5
No comments:
Post a Comment