PNL are motive să amâne depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Liberalii nu sunt siguri că parlamentarii ALDE și Pro România vor susține demersul. Scandalul din ALDE complică șansele de succes ale moțiunii de cenzură anunțate de PNL. În partidul lui Călin Popescu Tăriceanu sunt mai multe tabere și nu toate ar susține demersul împotriva Cabinetului Dăncilă. În plus, liberalii nu sunt siguri nici de voturile parlamentarilor Pro România.
Dacă în privința membrilor PNL, PMP și USR liberalii nu au emoții că vor susține moțiunea de cenzură, lucrurile se complică atunci când vine vorba de parlamentarii Pro România și ALDE, iar fără voturile acestora, demersul din plen nu ar avea succes.
Liberalii iau în calcul faptul că în ALDE există în acest moment trei tabere: cei care sunt de partea lui Călin Popescu Tăriceanu, cei care sunt de partea PSD și cei pro-PNL. Situația este încă fluidă, lucrurile se schimbă de la o zi la alta, sunt membri care migrează dintr-o tabără în alta, iar în acest moment, liberalii nu știu cât de mult se mai pot baza pe cuvântul lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru că nu e clar dacă acesta mai are autoritate în partid și ce garanții mai poate oferi în privința numărului de voturi de la ALDE.
În ceea ce privește partidul lui Victor Ponta, știm că fostul prim-ministru a declarat că ar fi dispus să voteze pentru Guvernul Dăncilă, în cazul în care prim-ministrul ar veni cu o propunere serioasă de restructurare. La rândul său, Viorica Dăncilă a spus că ia în calcul să vină în Parlament pentru un vot pentru guvernul restructurat.
Prin urmare, în cazul Pro România, liberalii așteaptă un răspuns de la Victor Ponta: cât de mult este dispus să aștepte ca guvernul PSD să vină în fața aleșilor, când va expira acest termen și când va vota cu siguranță, alături de toți ceilalți membri din Pro România, moțiunea de cenzură.
Un singur lucru este cert: deși negocierile continuă și primesc răspunsuri favorabile, în acest moment liberalii nu se mai pot baza pe garanții clare, iar misiunea lor se complică în privința moțiunii de cenzură cu toate aceste scandaluri interne care au apărut pe scena politică.
„Putem să votăm o moțiune de cenzură cu condiția să vedem și care sunt pașii următori, care ar fi programul de guvernare, care ar fi echipa guvernamentală care ar urma. Aceste lucruri nu le-am discutat încă, s-ar putea să le discutăm, în condițiile în care PNL își dorește să avanseze pe acest teren. În ceea ce privește o eventuală intrare la guvernare, raspunsul e scurt și clar: Nu!”, a declarat sâmbătă Călin Popescu Tăriceanu.
Textul moțiunii de cenzură trebuie să adune semnăturile a 233 de parlamentari, numărul necesar pentru căderea Cabinetului Dăncilă.
Citiți și: Ce spune Rareș Bogdan despre moțiunea de cenzură și guvernare
Klaus Iohannis, despre cine ar fi premierul PNL: „Oricând, Ludovic”
Editare web: Luana Păvălucă
2019-09-15 08:01:00Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMimwFodHRwczovL3d3dy5kaWdpMjQucm8vc3RpcmkvYWN0dWFsaXRhdGUvcG9saXRpY2EvbW90aXVuZWEtZGUtY2VuenVyYS1zdWItc2VtbnVsLWludHJlYmFyaWktbGliZXJhbGlpLW51LXN1bnQtc2lndXJpLWRlLXZvdHVyaWxlLWFsZGUtc2ktcHJvLXJvbWFuaWEtMTE4NzE3ONIBAA?oc=5
No comments:
Post a Comment