Ministrul în funcție al Justiției și președintele CSM au avut, marți, din nou, un schimb de replici privind activitatea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), Birchall criticând articolul care permite Secției să preia întreg dosarul care vizează un magistrat, conform Mediafax.
Citește și: Victor Ponta, APEL pentru vot NEGATIV pe proiectul de suflet al lui Dragnea și Vâlcov
Lia Savonea și Ana Birchall au avut un schimb de replici, marți, în ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pe baza activității Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ).
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a subliniat abuzul presupus de mai mulți procurori cercetați pentru represiune nedreaptă, în timp ce ministrul Justiției a acuzat că articolul care prevede ca Secția de anchetă să preia un întreg dosar în cazul în care cauza este bazată pe o plângere la adresa unui magistrat a fost introdus pe "șustache" în comisia parlamentară.
Ana Birchall a exemplificat cu cazul unui traficant de droguri sau violator în serie, care ar face plângere împotriva unui magistrat, dosarul urmând să fie preluat în întregime de către Secția de investigare a infracțiunilor din justiție.
Redăm dialogul dintre Lia Savonea și Ana Birchall:
"Lia Savonea: Mă aventurez să răspund întrebării puse de către doamna ministru. În principal, rațiunea existenței unor instituții ca și complexitate, dar și indivizibilitatea justifică aceste lucruri, dar cel mai mult protecția independenței judecătorilor și procurorilor este de natură să justifice acest text, pentru că atunci când anchetăm în alte unități de parchet fapte presupus comise în care sunt implicați magistrați și utilizăm metode de investigare diferite, putem să obținem pe repede înainte anumite declarații care să vizeze magistrații și, așa cum s-a văzut, sunt destule dosare în România în care procurorii sunt trimiși în judecată pentru represiune nedreaptă. Doamna ministru al Justiției, aș milita pentru o preocupare în zona aceasta. Cum se face că avem procurori trimiși în judecată devoalați public de către părți cu privire la metode și tehnici demne de alte timpuri. Deci eu cred că preocuparea dumneavoastră ar trebui fie aceasta, cum a fost posibil atâția ani, în România să se întâmple astfel de lucruri, și nu să citați un text aproximativ cu privire la care nu aveți contra-argumente cu referire la ceea ce v-am spus?
Ana Birchall: Doamna președintă, cu tot respectul, vă rog să nu dați lecții ministrului justiției. Ministrul Justiției a solicitat fiecărei instituții în parte propria analiză. După cum cunoașteți, ministrul Justiției nu poate să intervină într-un dosar și m-aș fi așteptat să cunoașteți acest lucru. Nimeni nu a susținut, și eu am fost prima și voi continua să susțin, ceea ce vă spun și acum: dacă un magistrat, și oricât încercați să duceți discuția doar către o anumită categorie a magistraților, să știți că există la nou, la minister, și la mine vin foarte multe plângeri și în ceea ce privește activitatea unor magistrați judecători. Nu sunt eu aici să judec. Dacă o persoană din această țară a încălcat legea să răspundă conform legii. Dar eu v-am învederat un articol de lege care face foarte multe probleme în practică. Pentru ce trebuie să fie dus tot dosarul la această Secție? Mie-mi spuneți că procurorii de la această Secție specială au competența pe care o au procurorii DIICOT? Dacă un traficant de droguri face plângere astăzi la această Secție, conform acestui articol de lege pe care vi l-am citat și care a fost introdus așa, pe șustache în comisia parlamentară, Secția specială are competențe asupra întregului dosar. Dacă există un magistrat în acel dosar, atunci să fie investigată numai această parte. De ce să vină tot dosarul la această Secție?
Lia Savonea: Eram pregătită să vă răspund și la cea de-a doua dilemă , cum se poate ca DIICOT-ul, o infracțiune de competența DIICOT să fie cercetată la Secția de investigare, dacă ar fi implicat un magistrat. Ei bine, tocmai în baza acestei infracțiuni, pentru că implică aproape întotdeauna un grup infracțional organizat, este un tip de infracțiune în care disjungerea nu este posibilă. Nici nu s-ar putea și dacă s-ar dori într-un astfel de caz, nu s-ar putea să se judece separat.
Ana Birchall: Deci un violator în serie face mâine plângere la această secție și, conform acestui articol, merge tot dosarul aici. Este o problemă practică. Nu mi-ați răspuns dacă această Secție, conform articoului citat, are competență asupra întregului dosar.
Lia Savonea: Tocmai am răspuns că sunt instituții care nu permit disjungerea ..
Ana Birchall: Deci răspunsul este da. Am înțeles".
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, pe ordinea de zi de marți, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).Este pentru a șaptea oară când CSM încearcă validarea.
2019-10-15 12:15:00Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMijAFodHRwczovL3d3dy5zdGlyaXBlc3Vyc2Uucm8vYnJlYWtpbmctbGlhLXNhdm9uZWEtc2ktYW5hLWJpcmNoYWxsLXMtYXUtY2VydGF0LWRpbi1ub3UtaW4tcGxlbnVsLWNzbS0tLXNjaGltYi1kZS1yZXBsaWNpLXNwdW1vYXNlXzEzOTI1MjkuaHRtbNIBNmh0dHBzOi8vd3d3LnN0aXJpcGVzdXJzZS5yby9hbXAucGhwP2FydGljbGVfaWQ9MTM5MjUyOQ?oc=5
No comments:
Post a Comment