Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat după discuțiile cu premierul desemnat Ludovic Orban, că parlamentarii Pro România nu vor vota Guvernul PNL. „Nu cred că era o surpriză nici pentru domnul Orban”.
„Suntem un partid nou, în creștere, suntem singurul partid care mai apără interesele oamenilor de centru-stânga. Din acest motiv nu vom susține un guvern de dreapta”, a declarat Victor Ponta.
Fostul premier susține însă varianta alegerilor anticipate organizate la începutul anului viitor.
„Ne-am înțeles pe un singurul lucru, vom susține alegeri anticipate, pentru că e un lucru bun pentru România. Să nu stăm tot anul viitor un an de criză”, a spus Ponta.
Întrebat dacă decizia Pro România nu va ajuta PSD și Guvernul Dăncilă să rămâna la putere, Ponta a răspuns: „Asta este un sofism cu care încercați să ne obligați. Noi am votat pentru moțiunea de cenzură pentru că guvernul Dăncilă era incapabil. Asta nu înseamnă că trebuie să votăm orice guvern. O sa votam unul care corespunde așteptărilor noastre.”
Victor Ponta i-a spus în discuțiile de miercuri premierului desemnat Ludovic Orban că va avea o sarcină grea dacă guvernul său va fi învestit.
„I-am spus și domnului Orban, cum să guvernezi fără majoritate și cu cinci partide care au interese total diferite? Va fi foarte dificil. Spre să reușească.”
Premierul desemnt, Ludovic Orban, a avut miercuri ultima rundă de discuții cu Pro România, înainte să depună la Parlament lista cu cabinetul și cu programul de guvernare. În urma negocierilor de marți, Orban și-a asigurat sprijinul ALDE, UDMR și USR. PMP trebuie să decidă, după o discuție în partid, dacă va susține Guvernul Orban în condițiile în care nu au fost cooptați la guvernare.
Editor: Robert Kiss
2019-10-23 09:41:00Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMigAFodHRwczovL3d3dy5kaWdpMjQucm8vc3RpcmkvYWN0dWFsaXRhdGUvcG9saXRpY2EvdmljdG9yLXBvbnRhLWR1cGEtbmVnb2NpZXJpbGUtY3UtbHVkb3ZpYy1vcmJhbi1udS12b20tdm90YS1ndXZlcm51bC1wbmwtMTIwNTM0M9IBAA?oc=5
No comments:
Post a Comment