Thursday, November 7, 2019

Fermierii, aduși cu forța la evenimentul de lansare a candidaturii Vioricăi Dăncilă. Ministrul Agriculturii a cerut verificări - Digi24

Fermierii, aduși cu forța la evenimentul de lansare a candidaturii Vioricăi Dăncilă. Ministrul Agriculturii a cerut verificări - Digi24

Ministrul Agriculturii Adrian Oros a anunţat că va trimite joi dimineaţa Corpul de control pentru a verifica legalitatea tuturor plăţilor efectuate de instituţie, inclusiv plata pentru evenimentul din 9 octombrie de la Romexpo de lansare a candidaturii Vioricăi Dăncilă la prezidenţiale. Ludovic Orban susține că fermierii din subordinea directorilor județeni au fost obligați să participe la eveniment.

"Mâine dimineaţă (joi - n.r.), Corpul de Control al Ministerului Agriculturii va verifica toate plăţile efectuate, precum şi legalitatea tuturor acestor plăţi, inclusiv plata evenimentului din 9 octombrie de la Romexpo,de la lansarea candidaturii doamnei Viorica Dăncilă ", a declarat Adrian Oros, miercuri, la preluarea mandatului la Ministerul Agriculturii, conform Mediafax.

Premierul Ludovic Orban a precizat că angajaţii şi fermierii din subordinea directorilor judeţeni au fost obligaţi să participe la evenimentul din 9 octombrie, de la Romexpo.

"Se ştie foarte clar că unităţile din subordinea Ministerului Agriculturii, directorii judeţeni au fost obligaţi să vină cu angajaţii sau cu fermierii pe care îi controlau, cu forţa. I-au adus să participe la un eveniment politic şi sperăm să aibă curajul de a recunoaşte acest lucru", a explicat Ludovic Orban.

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă şi-a prezentat programul de prezidenţiabil, în cadrul unui eveniment care a avut loc pe 9 octombrie, la Romexpo, în prezenţa a circa 10.000 de persoane, agricultori şi fermieri autohtoni.

Editor: Robert Kiss

Let's block ads! (Why?)



2019-11-07 08:44:00Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMitQFodHRwczovL3d3dy5kaWdpMjQucm8vc3RpcmkvYWN0dWFsaXRhdGUvcG9saXRpY2EvZmVybWllcmlpLWFkdXNpLWN1LWZvcnRhLWxhLWV2ZW5pbWVudHVsLWRlLWxhbnNhcmUtYS1jYW5kaWRhdHVyaWktdmlvcmljYWktZGFuY2lsYS1taW5pc3RydWwtYWdyaWN1bHR1cmlpLWEtY2VydXQtdmVyaWZpY2FyaS0xMjEyODAz0gG9AWh0dHBzOi8vd3d3LmRpZ2kyNC5yby9hbXBodG1sL3N0aXJpL2FjdHVhbGl0YXRlL3BvbGl0aWNhL2Zlcm1pZXJpaS1hZHVzaS1jdS1mb3J0YS1sYS1ldmVuaW1lbnR1bC1kZS1sYW5zYXJlLWEtY2FuZGlkYXR1cmlpLXZpb3JpY2FpLWRhbmNpbGEtbWluaXN0cnVsLWFncmljdWx0dXJpaS1hLWNlcnV0LXZlcmlmaWNhcmktMTIxMjgwMw?oc=5

Citiți Următorul >>>>


No comments:

Post a Comment