Saturday, December 14, 2019

Ionuț Cristache, despre TVR 1, retragerea din presă, prietenia cu Ion Cristoiu și decizia care l-a schimbat ”radical” - interviu - DCNews

Ionuț Cristache, despre TVR 1, retragerea din presă, prietenia cu Ion Cristoiu și decizia care l-a schimbat ”radical” - interviu - DCNews

Ionuţ Cristache, realizatorul talk show-ului „România 9” de la TVR 1, a acordat, pentru DCNews, un scurt interviu chiar de ziua sa de naștere.

Jurnalistul Ionuţ Cristache s-a alăturat postului TVR 1 în 2016, debutând cu talk show-ul „România 9" pe 7 noiembrie. Atunci, spunea că își dorește „o dezbatere fără încrâncenare, fără bătut cu pumnul în masă". Cu alte cuvinte, își dorește normalitate. Acum, când se uită în jur, crede că a reușit ceea ce și-a propus.

Sâmbătă, 14 decembrie, chiar de ziua sa, Ionuț Cristache a vorbit, în exclusivitate pentru DCNews, despre cea mai importantă decizie din cariera sa, luată atunci când a acceptat oferta TVR de a face un show în prime-time. „Este decizia care m-a schimbat radical din punct de vedere profesional. Nu regret absolut deloc. Nu știu când au trecut trei ani. Au fost dinamici, complicați, grei, dar plini de satisfacții de tot felul. Ca pe orice provocare, o duci mai departe sau nu. Cred că am reușit să dovedesc, în acești ani, că se poate și altfel. Nu am abandonat principiile cu care am plecat la drum".

Întrebat dacă a existat un moment în care a vrut să renunțe la presă, a răspuns astfel: „Nu. Am știut dintotdeauna care e drumul și unde vreau să mă îndrept. Nu m-am uitat pe drumuri laterale, nu m-am uitat în spate. Am mers înainte, mai prin noroaie, mai pe burtă, sărind peste obstacole și tot felul de provocări. Drumul e doar înainte. Nu sunt genul de om care să se lase furat de peisaj și să uite de ce a pornit la drum."

Legat de interviurile realizate la „România9", a spus: „Cred că cele mai bune și constructive discuții și cele care vor rămâne peste timp sunt cele care nu au de-a face cu politica, cele care contrazic, până la urmă, ritmul meu zilnic. Mă refer la interviurile și discuțiile pe care le-am avut cu părintele Constantin Necula, poetul Mircea Dinescu, artistul Grigore Leșe."

Ionuț Cristache a afirmat că îl onorează prietenia cu Ion Cristoiu. „Deși am avut și momente mai tensionate, momente în care am fost în dezacord total în emisiune, momente în care ne-am contrat teribil pe anumite subiecte, nu au afectat câtuși de puțin relația de prietenie, dar, înainte de toate, relația profesională, care e una foarte corectă. Cred că e termenul care o definește cel mai bine."

„Când eram mic, mă uitam la televizor și-mi spuneam că mi-aș dori ca, la un moment dat, să fac emisiuni cu Cristoiu, Dinescu sau Tucă. Iată că îmi trăiesc visul copilăriei, ceea ce este minunat", a spus jurnalistul.

De asemenea, întrebat ce și-a propus pentru noul an, a răspuns astfel: „În continuare, am proiecte pe care îmi doresc să le duc la bun sfârșit. Pentru noul an, îmi doresc să continui la TVR, în ritmul consacrat, să trec cu bine peste cele două campanii electorale din 2020. Aștept și eu, ca toți ceilalți, să trăiesc în România normală. Aștept, nu știu dacă va fi cu putință."

„Mi-am propus să mă las surprins de România normală anul viitor", a adăugat Ionuț Cristache.

Let's block ads! (Why?)



2019-12-14 14:12:32Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMimwFodHRwczovL3d3dy5kY25ld3Mucm8vaW9udXQtY3Jpc3RhY2hlLWRlc3ByZS10dnItMS1yZXRyYWdlcmVhLWRpbi1wcmVzYS1wcmlldGVuaWEtY3UtaW9uLWNyaXN0b2l1LXNpLWRlY2l6aWEtY2FyZS1sLWEtc2NoaW1iYXQtcmFkaWNhbC1pbnRlcnZpdV83MTc0NTcuaHRtbNIBmwFodHRwczovL2FtcC5kY25ld3Mucm8vaW9udXQtY3Jpc3RhY2hlLWRlc3ByZS10dnItMS1yZXRyYWdlcmVhLWRpbi1wcmVzYS1wcmlldGVuaWEtY3UtaW9uLWNyaXN0b2l1LXNpLWRlY2l6aWEtY2FyZS1sLWEtc2NoaW1iYXQtcmFkaWNhbC1pbnRlcnZpdV83MTc0NTcuaHRtbA?oc=5

Citiți Următorul >>>>


No comments:

Post a Comment