
Viorica Dăncilă a spus, luni, la DCNEWS, că România este favorită pentru ca Volkswagen să vină în țara noastră, însă există piedici de la Bruxelles. Liderul PSD ia în calcul o discuție cu Angela Merkel.
Viorica Dăncilă a declarat, luni, la DCNEWS, că europarlamentarii PNL nu susțin înființarea unui sediu Volkswagen în România și că liderul grupului PPE Manfred Weber a trimis o scrisoare companiei în care arată susținerea unei fabrici în Bulgaria. De asemenea, a anunțat că va vorbi cu Angela Merkel în acest sens.
„România trebuie tratată în mod egal cu celelalte state membre. Trebuie să reprezentăm România cu demnitate. M-aș fi așteptat ca domnul președinte, chiar în Consiliul unde se întâlnește cu doamna Merkel, la Bruxelles, cu liderii grupurilor politice, cu președintele Comisiei, să aibă o atitudine favorabilă României. Dar vedem că acest lucru nu s-a întâmplat", a declarat Viorica Dăncilă, luni, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru DCNews.
„Eu voi încerca o convorbire telefonică (n.r. cu Angela Merkel). Voi face tot ce este posibil pentru a aduce această investiție în România. Știu cât de importantă este pentru țara mea. (...) Eu acum încerc să inițiez această convorbire, dar dacă domnul președinte a mers la Consiliu și a spus că, de fapt, noi nu mai contăm, probabil, liderii europeni care au o altă abordare, vor ține cont de acest lucru. Dânsul a spus că este mai important un premier desemnat decât unul interimar. Mi se pare incredibil... cum poți să faci o asemenea afirmație. Cred că toate aceste lucruri, abordări personale costă România. Eu voi iniția o discuție cu doamna Merkel. O să-i solicit ministrul să meargă în Germania, pentru a discuta despre relocarea în România. Ne luptăm noi", a adăugat Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă, declarații complete la DCNEWS
2019-10-21 07:33:10Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMiZWh0dHBzOi8vd3d3LmRjbmV3cy5yby92b2xrc3dhZ2VuLWRhbmNpbGEtZGlzY3V0aWUtY3UtbWVya2VsLWR1cGEtbWlzY2FyZWEtYW50aS1yb21hbmVhc2NhXzcwMjA5Ni5odG1s0gFlaHR0cHM6Ly9hbXAuZGNuZXdzLnJvL3ZvbGtzd2FnZW4tZGFuY2lsYS1kaXNjdXRpZS1jdS1tZXJrZWwtZHVwYS1taXNjYXJlYS1hbnRpLXJvbWFuZWFzY2FfNzAyMDk2Lmh0bWw?oc=5
No comments:
Post a Comment