În timpul audierilor de luni, Dincă a vrut să îi lovească pe cei doi avocați ai familiei Luizei Melencu, amenințând și că se va ocupa și de familiile lor.

„Ne-a amenintat, a sarit la bataie. În cele din urmă un politist s-a interpus.  M-a numit sobolan. Este incredibil. Procurorii au oprit camera să nu se mai vadă. Explicit procurorii au încurajat atacul. Voi face o plângere penală împotriva celor doi procurori.

Este clar că erau vorbiți. A fost amenințată și colega mea. Sunt tulburat, nu am cuvinte. Au refuzat și procurorii și politiștii să intervină. „Te termin, esti un sobolan”, am fost întrebat dacă am copii.

Scandalul a pornit când am atras atenția procurorilor să îl lase să dea declarație nu să semneze ce scrisese el în penitenciar. Noi nu stim ce se scria în declarație. Îl incurajau prin mimică, gesturi, o mică parte a fost înregistrata, dar cred ca vor sterge. Am cerut să ia atitudine dar procurorii zâmbeau și se uitau la Dincă.

Cer intervenția presedintelui, premierului, ministrului Justiției și procurorului general. Este vorba de ultraj cu complicitatea procurorilor. Lucrurile au degenerat total. Cazul ține de siguranța statului, procurorii DIICOT incurajază infractorii.”, a declarat Tonel Pop la RomâniaTV.

La rândul său, mama Luizei a facut si ea un apel la președinte, despre care spune că nu a primit-o zilele trecute la Cotroceni.

Te-ar putea interesa și: