Thursday, January 30, 2020

VIDEO | Tragedie în Braşov. Un bărbat a sărit de la etajul 10, cu fetiţa de câteva luni în braţe / Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă - Mediafax

VIDEO | Tragedie în Braşov. Un bărbat a sărit de la etajul 10, cu fetiţa de câteva luni în braţe / Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă - Mediafax

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Braşov s-a aruncat, joi dimineaţa, de la etajul 10 al unui bloc, ţinându-şi în braţe copila de câteva luni. Mediciii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Braşov, tragedia s-a produs pe Strada Carpaţilor din oraş.

„Din primele informaţii, două persoane, tată şi copil, s-ar fi precipitat de la etajul 10 al unui bloc”, au transmis sursele citate.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Braşov au precizat că cele două victime prezentau leziuni incompatibile cu viaţa.

Bărbatul avea 37 de ani, iar fetiţa aproximativ cinci luni.

Poliţiştii au deschis o anchetă. Primele cercetări arată că bărbatul, din nu se ştie ce motive, s-ar fi sinucis.

Dosar penal în cazul tragediei din Braşov. Poliţiştii fac verificări pentru ucidere din culpă

 

Poliţiştii au deschis o anchetă şi fac verificări pentru ucidere din culpă, în urma tragediei petrecute joi dimineaţă în Braşov, în urma căreia un tată şi o fată de doar cinci luni au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în acest caz anchetatorii au mai multe ipoteze: fie bărbatul s-a aruncat intenţionat, ţinându-şi fata în braţe, fie este vorba de un accident. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru ucidere din culpă.

 

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, şi copila sa de cinci luni, au căzut de la etajul 10, iar în urma impactului cei doi au murit.

 

Sursele citate au mai precizat că, în momentul producerii tragediei, în casă se aflau soţia bărbatului şi un alt copil de trei ani.

 

Femeia este în stare de şoc şi nu a putut fi audiată, dar sursele citate susţin că le-ar fi spus anchetatorilor că ea şi soţul ei nu s-au certat şi nu ştie ce s-a putut întâmpla. De altfel, vecinii spun că este vorba de o familie liniştită care nu avea probleme financiare.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Let's block ads! (Why?)



2020-01-30 08:40:59Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMiuwFodHRwczovL3d3dy5tZWRpYWZheC5yby9zb2NpYWwvdmlkZW8tdHJhZ2VkaWUtaW4tYnJhc292LXVuLWJhcmJhdC1hLXNhcml0LWRlLWxhLWV0YWp1bC0xMC1jdS1mZXRpdGEtZGUtY2F0ZXZhLWx1bmktaW4tYnJhdGUtcG9saXRpYS1hLWRlc2NoaXMtZG9zYXItcGVuYWwtcGVudHJ1LXVjaWRlcmUtZGluLWN1bHBhLTE4NzY2MDg20gG9AWh0dHBzOi8vbS5tZWRpYWZheC5yby9hbXAvc29jaWFsL3ZpZGVvLXRyYWdlZGllLWluLWJyYXNvdi11bi1iYXJiYXQtYS1zYXJpdC1kZS1sYS1ldGFqdWwtMTAtY3UtZmV0aXRhLWRlLWNhdGV2YS1sdW5pLWluLWJyYXRlLXBvbGl0aWEtYS1kZXNjaGlzLWRvc2FyLXBlbmFsLXBlbnRydS11Y2lkZXJlLWRpbi1jdWxwYS0xODc2NjA4Ng?oc=5

Citiți Următorul >>>>


No comments:

Post a Comment