Viorica Dăncilă a afirmat, marți, că discursul lui Klaus Iohannis în care îi cere demisia lui Felix Bănilă e unul electoral. Premierul susține că nu trebuie intervenit în justiție, iar șeful statului ar fi putut să ceară o analiză înainte să îi ceară demisia procurorului-șef al DIICOT
„Mie mi se pare un discurs de campanie electorală. Eu sunt convinsă că românii fac o analiză. De fiecare dată am spus că pe justiție trebuie o analiză în domeniul justiției. Dacă eu făceam acea afirmație pe care a făcut-o domnul președinte aseară, să cer demisia cuiva, cred că era un scandal mare acum. Cred că nu trebuie să intervenim în justiție. Cred că trebuia să ceară o analiză. Eu analizez mereu pașii”, a spus Dăncilă, în Ploiești, potrivit Mediafax.
Premierul a adăugat că președintele Klaus Iohannis și-a amintit de tragedia din Caracal după trei luni, iar dacă acesta vrea să ia măsuri în MAI, să înceapă cu numirea unui ministru.
„Legat de ceea ce a spus domnul președinte este cel puțin ciudat. Dacă îmi amintesc eu bine, când a fost cazul Caracal, de care domnul președinte și-a amintit după trei luni, dânsul era în vacanță. Eu m-am întors în București și am luat primele măsuri. Eu nu cred că trebuie să folosim o tragedie ca temă de campanie electorală. Aceste lucruri se pot discuta, s-au luat și trebuie să se mai ia măsuri. Dacă dânsul vrea să ia măsuri pe MAI, cred că ar trebui să numească ministru”, a adăugat Dăncilă.
Președintele Klaus Iohannis a solicitat, luni, demisia lui Felix Bănilă din funcția de procuror-șef al DIICOT, pe fondul gestionării anchetei din Caracal.
Felix Bănilă a reacționat, precizând că va trata cu seriozitate solicitarea de demisie a președintelui Klaus Iohannis și se va consulta cu colegii și cu șeful ierarhic, însă a subliniat că activitatea DIICOT nu se rezumă la cazul Caracal. Șeful DIICOT spune că demisia nu poate fi expresia unei simple „porniri”.
2019-10-01 09:41:00Z
https://news.google.com/__i/rss/rd/articles/CBMibmh0dHBzOi8vd3d3LmRpZ2kyNC5yby9zdGlyaS9hY3R1YWxpdGF0ZS9wb2xpdGljYS9kYW5jaWxhLWlsLWFjdXphLXBlLWlvaGFubmlzLWNhLWludGVydmluZS1pbi1qdXN0aXRpZS0xMTk0NjUw0gEA?oc=5
No comments:
Post a Comment